Plicatura gastrică

Stilul ”modern” de viață influențează cantitatea de activitate fizică și alimentația, ducând astfel la o tendință crescătoare în ceea ce privește prevalența obezității morbide la nivel mondial. Cu excepția unui număr mic de cazuri, ce au la bază etiologie hormonală, cauza principală a obezității este reprezentată de comportamentul alimentar. Schimbarea stilului de viață, cu includerea exercițiilor fizice și a dietei sărace în grăsimi, sunt esențiale pentru tratamentul pacienților obezi.

Pe termen lung, activitatea fizică și dieta infulențează doar 10% dintre obezi, astfel încânt, în cazul unui eșec al modificării stilului de viață, ar trebui luată în considerare chirurgia bariatrică (chirurgia obezității). Potrivită acestui tip de pacienți este una dintre metodele bariatrice restrictive, ce asigură eficiență susținută pe o perioadă îndelungată, restul metodelor (pastile de slăbit, hipnoză etc.) dovedindu-și ineficiența pe termen lung.

Metodele bariatrice restrictive sunt cele mai eficiente, în ceea ce privește abordarea profilului pacientilor ce suferă de obezitate morbidă actuală, în special asupra pacienților ce au un istoric îndelungat de aport caloric mare și nivel scăzut de activitate fizică în timpul adolescenței.

În urma chirurgiei bariatrice, scăderea excesului ponderal este puțin infuențată de tipul de operație, factorul cheie fiind reprezentat de cooperarea pacientului în perioada postoperatorie.

Plicatura gastrică, numită uneori și pseudo-sleeve gastric, reprezintă o procedură bariatrică ce funcționează precum un sleeve gastric, prin micșorarea dimensiunilor stomacului, fără rezecția acestuia, reducând-se astfel cantitatea de alimente ce pot fi ingerate.

Deși este considerată o tehnică nouă în arsenalul chirurgiei obezității, rezultatele pe term scurt sunt foarte promițătoare: scăderea substanțială în greutate, îmbunătățirea importantă a bolilor cardiace produse de obezitate, precum și o rată scăzută a complicațiilor postoperatorii.

Plicatura gastrică este o intervenție chirurgicală restrictivă, prin care se reduce dimensiunea stomacului cu aproximativ 75%, ducând la apariția precoce a senzației de sațietate. Plicatura gastrică este o procedură prin care se efectuează micșorarea stomacului fară ca acesta sa fie rezecat (gastric-sleeve), fară a se redirecționa fluxul alimentar (gastric by-pass, diversia bilio-pancreatică) sau fără implant de corpuri străine (inelul gastric). În acest mod, riscul apariției complicațiilor postoperatorii importante (hemoragia și fistula anastomotică) este mai redus.  Fiind realizată pe cale laparoscopică, inciziile la nivelul abdomenului sunt foarte mici, iar durata intervenției este de aproximativ 2 ore. Cele mai multe studii efectuate demonstrează rezultate pozitive comparabile cu celelalte bariatrice. Scăderea ponderală pe termen scurt este de 30-55% din excesul de masă corporală, cu ameliorarea afecțiunilor cardiace și a diabetului zaharat de tip II.

Pacienții pot prezenta totuși greață și/sau vărsături, care se ameliorează de obicei în prima săptămână post-operatorie.

Ca și în cazul celorlalte procedee bariatrice, îngrijirile postoperatorii precum și respectarea strictă a indicațiilor, în ceea ce priveste dieta postoperatorie și activitatea fizică, sunt foarte importante pentru atingerea celor mai bune rezultate. După dieta postoperatorie care durează 3 săptamâni și în care se face trecere de la alimentația lichidă la cea solidă, pacienții încep să introducă noi alimente în cantități crescânde, astfel încât în 6 luni dieta va fi integrată complet în noul stil de viață.

Avantajul major al acestei intervenții este reprezentat de faptul că este reversibilă.

Procedura este efectuată de Dr. Petre Avram și de Dr. George Sirețeanu.

_DSC2567

 

 

 

 

 

 

 

 

Dr. George Sirețeanu

Medic Specialist Chirurgie bariatrică